Numai în ordinea asta, cuvintele se pot frământa 
Într-un aluat uniform, fără cocoloașe.
Eu am întins atunci mâna, doar pentru o clipă
Să îmi încălzesc sufletul.
 
Hrăneai cerul cu scântei, dansai tango cu vântul,
Ritmic  pocneau măduvele inimile capilarele copacilor 
Sub limbile fierbinți și, împreună cu ele,
Ardeam și eu.
 
Orbirea asurzirea sau pierderea simțurilor în pară
Nu-i deloc înspăimântător, era mai greu să identific 
ce am fost pentru tine: lemn, pâine sau cenușă.
Știu sigur un lucru - tu mereu ai fost flacăra. 
 
Sub cenușă încă fumegând, vraja focului s-a desfăcut
Și eventual, aluatul emoțiilor s-a desfrământat.
Azi știu să mă aprind, să mă ard și să-mi renasc
Pasărea focului singură. 
 
Cu penele de cenușă, ascult cum ploaia îngână o bossa tristă.
Atât.