un început lichid pare să spele
treptele societății
picurii șușotesc pe la ferestre
același subiect cotidian

negurile se ridică lenevos
dezbracă locuințele de pijamalele unui ieri
se întind și cască
turnuri și coșuri
încă pătrunse de fumurile acestui mileniu

câțiva pescăruși se zăpăcesc
și taie spirale de aer care se agață în copaci
inele de viață

mă așez între mine și ploaie
un suflu rece ca un bărbat care nu mai vine
îmi face inima bulgăre

o mână caldă l-ar topi

dragostea e doar un nor
stropește oameni fără umbrelă
se lipește doar de cei care nu se tem