agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-01-10 | | "nothing can hurt me. when fire has already burned the fields all the lies and fantasies, all the scars. now you are deep into the ground. all the prayers are your enemies." // mici zvâcnete, animale nocturne, paturi cu grilaje de fier nu vom mai cobori niciodată în pivniță nu vom mai aprinde lumânări. printre scări care se descompun în momentul în care pășești pe ele. lemne care cad unele peste altele împreună cu această liniște lângă ea frica amorțită dupa-amiaza târzie în care ai încetat să exiști. (sunt aforisme ciudate care îți spun despre tine exact cât este nevoie să știi ). alături soarele a început să depene din raze povestea de seară, pentru că da, e seară și în urechi îți răsună schelălăielile unor câini prinși în garduri de sârmă ghimpată n-ai nicio credință, când vezi ofițeri naziști care își târâie uniformele pe jos înfășurați strâns ca o dimensiune invizibilă în jurul propriei uri // te dai jos din pat și e atât de multă caldură în ferestrele dinspre sud în care se izbește lumina este ceva care știe cum se împarte puterea. este ceva din care țâșnește apa. pe străzi, motoare și cârpe îmbibate cu benzină. așa a început totul, cu o scânteie . nu ai avut unde să te ascunzi, atunci ai învățat că: nimeni, nici cei mai slabi, nici cei puternici cei care ne strunesc viețile pocnind din cravașe de metal nu vor în pivniță, acolo unde au rămas micile zvâcnete, animalele nocturne, paturile cu grilaje de fier, rostul lumii care se adapă in silentio, pentru liniștea noastră indusă în hipotalamusuri până la moarte. apoi țâșnește tot combustibilul din mașinăriile care ne țin respirațiile mai presus de orice. // orașul e brăzdat de tranșee. bucăți de carne strălucesc la soare. deasupra lui podurile coboară / urcă se învârt în gol. mașinile ne alimentează fabricile. suntem păpuși cu rezervoare, cu furtunuri reci. picioarele ne sunt prinse de mâini, mâinile ne sunt prinse de pământ. pământul are bare lungi câmpii electrice legate între ele. curele de transmisie, torc ca pisicile. direct din subteran mărfurile curg pe benzile noastre rulante. disperarea se întinde ca întunericul. podurile au funii care se topesc în ceață. capătul lor e viu și strâng strâng strâng. // rămâi pe câmp până câmpul îți devine străin. fașele de tifon învelesc pământul ori de câte ori e nevoie pentru a opri sângerările. trenul zguduie plăcile tectonice. prin vibrații ni se mișcă mușchii până încep să funcționeze normal. alternanța frică, liniște, somn ne alimentează. seara, instrumentele chirurgicale sunt aruncate în tăvițe de fier se sterilizează și din ele înghițim mâncarea și visele ca pe niște comprimate filmate. // avem acea senzație, de parcă, troleibuzele nu s-au oprit din mers, au coborât bulevardele toată noaptea pâna când străzile au devenit pereți albi s-au îndoit o iluzie optică care ne-a rafinat toate gândurile. unele mari cât urșii polari din kamceatka altele ca niște stele pitice de la periferia galaxiilor. gândurile se repetă: aceiași urși polari se sfășie unul pe altul, aceleași stele pe care le visăm în fiecare noapte ca și cum într-o viață anterioară am fost straturi de plasmă, în orașul acesta ascuns printre brazi, cu cartiere înghețate și animale sălbatice, arătându-și colții unul altuia ori de câte ori hiper- marketurile se închid, în parcările goale, doar ele și cutiile aruncate, orice în care să se poată înfige colții. // gândurile noastre alunecă mai departe, în hyper-spațiu. ( o fată are un pulover gros, cineva i-a inscirpiționat pe el No more fear, fata trece printre animale, le aruncă o privire scurtă, nu se teme, caută printre cutii și găsește pastile cu magneziu și calciu, pâine, un fes negru pe care și- l îndeasă pe cap, adună niște cioburi, le pune în buzunare și pleacă / pe drum din când în când, îi mai cade câte unul. peste o vreme strada se umple de cioburi și sânge). // iar noi, nu reușim să ieșim din zăpadă decât atunci când concentrația de serotonină crește. în valuri, stăm și respirăm aerul pe care sondele îl forează. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate