Înfășurat de șnurul speranței(*)
traversez pădurea.
Drumul e veșted,
ecoul respiră toamna trecută,
miroase a dragoste...
încet mă îndrept spre filonul de carbon
ce susține instinctele de supraviețuire-
prin ele dezleg și leg mistere omenești,
cu ele răspund și întreb,
prin ele mângâi și cer mângâiere
pe pământ și în cer-
Printre frunze își fac loc priviri adiate!
le simt mirarea că îndrăznesc,
dar și nesiguranța culorii.
În timp ce inima mea întreține prezentul,
respir ecoul și mă ofer călătoriei...

___________________________
(*) scrijelit cu semnul îndoielii