Pierdută în înnoptarea pământească
Mă sting cu un minut mai mult ca ieri,
Legată de un trup gata să râncezească,
Absent trăind a clipei trecute mlădieri.

Apusul se preface în poarta mea lumească
Gonindu-mi sufletul spre zări de nicăieri
Pe care calc blajin, vremea să îmi zdrobească
Fărâma ce-am rămas, cu a sale adieri.

O ultimă suflare încearcă să hrănească
Al meu trup muribund cu-a vieții mângâieri,
Premeditând în taină secunda nebunească
Când voi ceda tăcută la a morții îmbieri.