azi a fost mai vară decât alte veri mai toamnă
decât alte toamne cu adevărat un timp bun
l-ai scrijelit în palmă sub linia destinului un fel de nor dolofan
și păstrat în secret pentru când vor lipsi ploile

și câte altele nu ai ascuns sub dâra asta de sânge
din podul palmei gestul tău de curaj jurnalul tău intim
aici îți voi îngropa o casă aici voi ridica un lac până la cer
un portal pentru dragoste și îngăduință numai al tău

despre cum poți trece prin toate formele de emoție
care strălucesc pe bulevarde și streșini când noaptea
e o navă de croazieră care se gândește permanent că va eșua
la tine pe țărm e frumos îți spun uite-mă rătăcit prin ele

ți-am mușcat nasul urechile ți-am scris un poem
cu rodii scorțișoară și ciocolată ți-am povestit cum pot memora
frunzele flipuri și spirale sincrone într-un dancing on ice
când sunt cuprinse de melancolie și fierbințeală

oho și câte altele nu ne mai venea să plecăm
ne-am jucat așa până târziu uite ziceai asta are asta n-are
uite-o p-aia marcatoare și inima mea era în buzunarul tău
de la piept o învățai să aibă aceleași fibrilații stenoze suturi

până s-a făcut noapte de tot și mai iarnă decât alte ierni
iar nouă nu ne păsa am zis să ne ținem respirația
ca înecații a venit cineva un străin și ne-a spus că fără aer
se poate supraviețui numai dacă ne respirăm unul pe altul

și nicicând nu a fost atât de frumos și mai azi decât ieri
și mai ieri decât azi când memoria reține numai ceea ce
îți dorești atât de bine ai dresat-o e o rolă cinematografică
pe care cineva a aruncat un strat gros de rugină

a fost cu adevărat un timp bun încă eram copii și zâmbeam
soarelui descopeream noi culori zone erogene plictisuri nu apucasem
să murim atât de târziu de însingurați în sfârșit ți-am lăsat un semn
sub ferestre să te legi la șireturi iubire altfel ne rătăcim

măcar am fost în vreme ce alții își căutau idealuri la fel de false
ca aurul de pe inelare spune da spun da nu e suficient
un astfel de legământ să ne îmbine unul cu altul când
tu ești o toartă eu alta și amândoi mărginim o amforă neștiută

în cele din urmă ca orice femeie care construiește cămine
împăturește scutece monede provizii în mod instinctiv ai plecat
mi-a fost bine și rău te-am urât și am plâns ți-am spus că ești
o proastă și frică tare frică mi-a fost să tai mai profund sub destin

liniile alea albăstrii vena cefalică basilică vena cubitală mediană
mi-am zis la dracu nicicând nu a fost atât de adânc și tu
nicicând atât de frumoasă înfloreau merii în spatele tău
larvele deveneau fluturi și toți sălășluiau în stomac

și-a fost mai vară decât în alte veri mai toamnă
decât în alte toamne cu adevărat un timp bun
un fel de întâlnire pe care ne-o programase destinul
și care a ținut cât o ploaie în interiorul unui deșert