am o amantă
cândva semănam perfect
Dumnezeu ştie asta
mereu coboram unul în celălalt
şi cu delicateţea unui copil făceam dragoste
sub cămaşa din cânepă ţesută de bunica
îmi ascundeam mâinile
ca un gest
îngenuncheam şi spuneam
Tatăl nostru
cămaşa mi-a rămas mică
şi lumea aceea am pierdut-o
în ziua în care mama a luat
busuiocul din grindă şi
l-a pus în odaia cu miros
de lumânare arsă...

ţin minte
ploua mărunt şi era frig
mirosea a busuioc şi a ceară
vecinii mă priveau bănuitor
şi vorbeau încet

de atunci mor puţin câte puţin
într-un oraş în care nimeni
nu mă mai strigă
pe numele mic