era exuberant, cuvintele îl iubeau și îl urmau
nimeni și nimic nu-i stătea în cale
chiar și nimicurile spuse erau sorbite cu evlavie
totul, până când a devenit atât de amorf încât sunetele
cădeau răpuse la picioarele lui.
gura gângăvea tăceri
limba se plimba alene printre gânduri
și cuvintele mureau înainte de-a avea ființă
încet, încet, s-a învăluit într-un halou de tăcere
și toate sunetele se pierdeau în preajma lui
cu ultimile puteri și-a umplut gura cu pământ
a lăsat o sămânță să se amestece cu visele
și s-a culcat așteptând ploaia
și povestea spune
că orice sămânță crește în tăcere
devenind tot mai puternică și mai vocală
așa cum numai o sămânță se poate exprima.
foșnind