beau rachiu cu apă plată -vreme anesteziată-

dețin toate întrebările dar n-am nici măcar un singur răspuns,
în a cunoaște, iubito, întinde obrazul, a doua palmă se naște
moartea e o iluzie ce trăiește grație vieții,
ți-am privit sufletul de la dreapta la stânga
și mi-am zis că așa trebuie să fie întocmai și al meu,
dar privit de la stânga la dreapta,
Dumnezeu doarme în coloritul majusculei
oamenii trăiesc în fobie de oameni
femeie, întrebare patetică și urlet înfricoșător
clădită din moleculele tăcerii ești,
te cred doar cu ochii minții
și nicidecum în cutezanța rătăcirii de sine,
nu cred într-o afirmație doar pentru că nu-i pot dovedi contrariul,
amurgul înalță un ultim chip cioplit către soare, geme focul mirării
rănile-s calde și-mi încălzesc la tăciunii mocniți ai durerii gândirea
în dioptriile ce rătăcesc în miopia veșniciei
Poezia e modalitatea cea mai simplă de a cunoaște pe Dumnezeu

&

nu am răspunsuri, am doar întrebare
și-n lene-ntorc obrazul de-a cunoaște
din haos altă palmă de se naște,
în rugăciune Domnului să zboare

purtând în sânge-ale mirării moaște
și sărutând pământul sub picioare
nu îndrăznesc să rătăcesc ce doare
și adevărul crucea să-și demaște

doar beau cuvânt și-a umbrei apă plată
și trândăvind penița la izvor
în taină vremea mi-e întârziată

în iadul clipei demonii mă vor
infernului secunda mea e -iată!-
și-am încuiat edenul cu zăvor