îmi prepar o înghețată de căpșuni
să înving frigul din tăcere
citesc franz kafka și înghit
rândurile suite la bordul unei iluzii
că peste ape zbuciumate poți găsi
fericirea
o noțiune perimată
de înlocuit cu N-ul ei postmodernist
reprezentat în manuale de filozofie și
tratate de anatomie viața
o rătăcire greoaie
rămâi încâlcit în deziluzii
înrădăcinate adânc în mâluri oceanice
printre specimene purtătoare de rău
jupoi toate nopțile până
dai de sângele uscat pe buzele unui răsărit
printre cearșafurile unei ipocrizii care
te ține legat
slugă a umanității decadente
închis între propriile tenebre
un teatru la scenă deschisă mituiește
actori ambulanți de soartă măruntă
abătuți de la nemișcare
spre un destin luat cu primul val
cerți vremurile te revolți strigi până
îți pierzi auzul vocea
sentința
vorba protagonistului în propria minciună
rămâne aceea pe care o dictează
furia primului moment

dar unde mi-e parfumul
întreb ca o bruneldă
deși savoarea înghețatei îmi face ziua