În stările febrile ale unor autori
Mă regăsesc și eu de multe ori.
Și precum Shakespeare, în sonetul 27,
Așa-s și eu: muncit noapte de noapte
de idei ce-mi vin în minte și în gând,
ce mă fac să nu mă odihnesc nicicând...

Când Sylvia Plath în febra ei cea mare
simțea cum parcă începe brusc să zboare
pâlpâind trei zile întregi off, on, off, on.
Așa si eu: am simțit acel delirant frison
Ce străbătea-n grabă interiorul meu
de câte ori eram cu gândul în Empireu.

Și cugetând la multe în tihna încăperii
Gândul mi-a zburat brusc la Saint-Exupery
Și mă gândeam la prințul mic și înțelept
ce purta lumea lui magică la el în piept
”Limpede nu vezi decât cu inima,” a spus,
și îndată mi-am scos sufletul și lumii l-am expus.

Ca să arăt că-s artist, și că
existența mea e mai mult poetică.
Am capul în nori, precum alți creatori,
cred în arta mea, și-n ale ei valori
că prin tot ce scriu în starea mea sufletească
îi fac și pe alții să se regăsească.