dintre toate cele ce mi s-ar fi putut întâmpla
mi te-ai întâmplat tu,
ca un miez intrând
în lăuntrul cojilor mele
în larva aceea mi te-ai făcut fluture
născând altă larvă în perne,
spre-un văzduh unde am și eu aripi
de zburat spre amor era văzduhul acela,
sub cerul ce ninge cu îngeri
să devină demoni în patimile sângelui nostru,
vărsat într-o cruce imundă,
scriu noroaie de gură
în pielea ta de statuie
salivând ca într-un joc al lui Pavlov
după carnea ta de femeie,
de când mi te-ai întâmplat
parcă nici rugăciunea nu mai are sens,
Dumnezeu e aici, în odaie,
răstignit pe infernul crucii imunde

injectând în heroina hârtiei cuvinte
drogul stihului tău de a fi e mai dulce
decât ființa vorbelor mele

întâmplarea face
să te pot utiliza drept poezie