întorși de pe nicăieri,
destrămăm metehnele-n fragmente de fulgere,
declonăm organele, celulele,
nimicim replicarea,
sub pleoape, flori pe morminte-mbrăcate-n roz,
săpături oculare, piramide-n orbite
adună lacrima singurătății fecunde,


voluptatea pune aerul în mișcare,
inocența poartă tremurul, smiorcăitul,
trezește tăcerea din sfințenia urletului de fiară,
la gândul: am putea osifica durerea într-un cârlig lacrimal,
stăm spânzurați, plesniți de-ncruntare,

nebunia erosului reabilitează moartea, chiar și-atunci
când ne-ntoarcem de pe nicăieri, or
renaștem din ruine, cârpiți de suferințe stângace