Aud cum se desface în inima ta
bulbul luminii
și cum din pustiu te cheamă, ca pe o mireasă, tăcerea
în trecere ți-ai lepădat vrerea
și ai vândut la preț de nimic, dar ca pe o mare comoară, durerea.

Spune-mi, unde ții tu cuvintele

Dincolo de oraș
dimineața a dat năvală în case
în holuri, pe prispe și-n vase
noaptea se-nchide răvaș
lăsând în urmă frânturi de vis, nălucirile ei și dorințele arse.

În inima ta
încolțește, ca un zgomot sau ca un cântec de leagăn, iubirea
și, brusc, trecutul se preface în șoapte
spune-mi
care-i pricina
și pentru ce sălbatic se-aprinde în mine dorirea
pentru un chip străin privit în cioburile unei oglinzi sparte.

Spune-mi, unde ții tu cuvintele

Dincolo de pustiu
se întind izvoarele apelor și câteva pășuni înverzite
tu știi că nici mort, dar nici viu
vei răzbate pe aceste cărări încâlcite