Cât de ușor visăm cerberi și inorogi și rădăcini de stele
De-acasă din scaun, dintre cărți, cerneală și pene de scris!...

Îmi imaginez cât de greu era pentru primul ochi să vadă,
Să se deschidă pentru a lăsa să intre în el tot misterul!...
Și sufletul?! Cum s-a lăsat cuprins de trup? Sau, mai ales,
Cum s-a lăsat să nu mai moară când putea nici să nu fie?...

Și golesc cerul picătură cu picătură din mine în mine
Asemenea unui ocean care își privește în oglindă ochii.