vine acea noapte când niciun om nu poate rămâne treaz
luminile alunecă pe lângă noi precum un stol de lebede tăcut
mă strecor dintre brațele tale
frigul țipă și cu el mintea mă duce la lucrurile minunate
din copilărie
ai găsit piersicile care îmi plac

mi se face somn

încerc să scriu în continuare pe bucate de hârtie
dar nu reușesc decât să-mi mototolesc gândurile
sunt înconjurat de steaguri negre
capete de mort așteaptă soarele să-și întoarcă privirea
oare câți nori au fost la facerea lumii

iată că sunt

mă uit pe direcția șirului de cocori
din moment ce am făcut referire la dragoste pur și simplu dispare
nimeni nu mai ascultă

am în inimă un remorcher ce trage întreg organismul
spre țărm
mă împiedic de propria putere de convingere
ar trebui să trec în jurnal
pe tine te iubesc cel mai frumos
ești o femeie care citește
comori
nu mai scot lumini la lumină
trec pe lângă ele ca pe lângă semenii marcați
cu același vaccin

diavolul nu glumește

în cabina mea de la proră luna strălucește de parcă
mi-ar fi cel mai mare dușman
nu știu de ce m-am îndrăgostit așa de tare!