din ciorba pe care mama o pregătește mereu
acasă
văd coada unei balene.
după cum
o înghițitură de apă îmi poate salva viața, devin conștient
de prăpastia dintre noi,
cele două clase ale destinului.
în mine trăiește un om numit capitalism,
vorbesc cu el
în plimbările interminabile până când ploaia își satisface
setea de pământ,
iar pământul pe care calc eliberează,
la fiecare atingere,
mă simt apăsat să scriu despre robie în secolul douăzeci
și unu,
oare câți neuroni canibali se înfruptă din declarațiile
ce-i învață pe oameni să fie sclavi mult mai buni?

chiar dacă moise ar fi numit director la vreun ong și i-ar elimina pe stăpâni,
tot și-ar continua munca,

pentru că puterea vine nu din cele zece porunci,
din țeava unei arme,
nu-mi dați sandalele roase ale vreunui apostol care face turism spiritual,
dați-mi banduliere,
așa cum au în Tropoja copiii albanezi hrăniți cu migdale,

nu vreau cămăși cu gulerul scrobit,
frânturi de raze ieftine din cauza crizei petrolului,
dați-mi un tanc din al doilea război
mondial
un verset stârnitor la comandă,
voi fi primul care va îngenunchea înaintea silabelor ma-mă,
dar mă voi răzbuna
pentru cei cu pielea crăpată de frig
''cuvintele sunt frumoase, dar acțiunea este supremă.''

îmi place ura acelei femei care îmi calcă hainele
dimineața,
cu țigara în colțul gurii, zâmbetul meu atrage consumatorii
de sânge,
mirosul înțepător al iubirii stăruie precum vulturii
deasupra cadavrului,
multe priviri,
în rest,
dumnezeu ocupat să ne încurce limbile.