Dimineţi presărate cu ploaie
În primăvara sufletului tău
E mult de când visul înmoaie
Speranţa gândului cel rău.
E ploaie de-nceput de lume
Şi soare e în ea dorinţă
De vei avea cine te-ndrume
Te poţi baza pe pocăinţă.
Picuri se pleacă spre ea frunte
Şi se unesc în infinit
Cu lacrima ce dă să exulte
În urma celui nevenit.
Şiroaie se adună-n barbă
E semnul descărcării-n anatemă
Tu nu răspunde, de te-ntreabă
De ai crezut într-o dilemă.
E ploaie de-nceput de vreme
Când se renaşte-n nefiinţă
Ea viaţa fără de poeme
Dar cu speranţa-n buna cuviinţă.