ultima zăpadă miroase a cearșafuri
care așteaptă noaptea cu nerăbdare

zâmbetul subțire al lunii înfipt în umărul dealului doare
cum doare umărul tău când ochii ni se sting
împreună și pe rând
în secunde care ne recunosc pulsul
ca o cascadă sfârșită-ntr-un râu puternic și liniștit
noaptea ne păstrează în pântecul ei mare și cald

înfrigurată, dimineața, via va plânge