aceasta fusese prima vorbire despre cuvinte-n mersul roților de tren
din vagonul întâi de la locomotivă
gingășia despre care-ți transmit
cele mai dulci & eterne pagini necitite
ca pentru a acoperi distanța dintre fiecare haltă
cu volumul neterminat sau poate nu știu eu
dacă despre tolstoi se poate afirma că nu a terminat vreodată ceva
până la neînțelepciunea lui vis-a-vis de cler
gingășia aceea se pogoară pe umeri sublimă & de nenumit
timpul a mai trecut
luminițele trenului verzui-albăstrii s-au disipat
incolor dar eu tot le mai văd și le urmez
în noaptea care s-ar fi vrut obscenă
mortală precum covidul
de unde veneam eu era prea greu
de unde veneai tu era improbabil
ne știam dintr-un poem hașurat indigo
studiasem umanioarele
înverșunat precum rețelele de înaltă tensiune
se spune despre cei singuri
un vultur alb descifrează melancolia
& o așază pe cântarul de sidef al depărtărilor
valoarea sufletului doar două-trei grame
atât îți poate dărui fiecare după ce pleacă