agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-04-01 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Dar ce m-a pus în seara tihnită de Crăciun, Să iau în mână lampa, să dau în lături ușa ? În fața mea stă calul de lemn și stă păpușa Cu suflet de tărâțe, nevinovat și bun. Stă micul tren mecanic în gara lui prea mică, Stă, câmp de luptă, masa soldaților de plumb Și, galbene ghiulele, stau boabe de porumb, Stricând orânduiala oștirii fără frică, Și tot închis de-atuncea albumul de imagini, Ce deschisese țara de fantasmagorii. Azi chipurile șterse sunt numai mărturii, Că ochiul nu revede la fel aceleași pagini. Căci unde-i trenul fulger pentru-nconjurul. lumii ? Armatele pornite spre stăpânirea ei ? Păpușile sfioase în rochii de femei, Primindu-ne iubirea sau îndrăzneala glumii ? Cu primul dor de ducă ce-n mine izvorât-a, Azi unde-i calul Vinteș să sufle foc pe nări ? Aceste biete lucruri, ce fură îmbătări, Să fie mai reale când moarte-s într-atâta !... În față am doar calul de lemn, am doar păpușa Cu suflet de tărâțe, nevinovat și bun... Și mă gândesc în seara pioasă de Crăciun, În care-mbătrânirea și-a strecurat cenușa, Că va sosi și ziua când fără ochi și mână Voi reveni - de ce nu ? - în vechiul meu iatac, Spre a simți cu milă cum toate se prefac În jucării menite străine să-mi rămână. Că-ntotdeauna sta-vor și tocul, și caietul, Și fila încărcată cu colb de poezii. Într-un pahar mihandre uitate-or putrezi, Și cucul din ceasornic își va urma tabietul. Și versurile mele îmi cerși oprirea. O, strofele pe care, ani lungi, ca un zaraf Le-am strâns cu sârg în suflet, le-am cântărit în vraf Gândind cu vorbe de-aur să cumpăr nemurirea. Dar sfintele silabe cu rimă și cezură, Ce-mi sunt acuma : cântec, icoană și parfum, Nu vor pătrunde până în visul meu postum Descătușat din steiul de pământească zgură. Voi recunoaște totuși, pe polița inucă, Doar cărțile ce-ncuie perfecte amăgiri... Și fata mlădioasă cu coapsele subțiri, Ce-n patu-mi doarme goală, în ghem ca o pisică Le-oi recunoaște toate, nepricepând nimic Din câte astăzi omul cel nou iubește-n ele, Și le-oi privi cu-aceeași mirare ca pe-acele Relicve moștenite de la copilul mic.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate