mirosul proaspăt de carne stăpânește cu virilitate orașul
precum praful de pușcă ocupă străzi câștigate în bătălii fără nume și fără de timp,
victorioșii poartă măști stranii par copiate din cărți cu zmei
sunt însă locatari banali nu-și găsesc papucii și nici halatul de casă
și-au lăsat iubirea să zacă precum scrisori uitate în cerdacul toamnei, uneori se transformă
în spectatori ce nu au logica după-amiezii când ploaia este stăpâna monotoniei,
ca martori ai naufragiului urban veghează dezorientați deodată ei cer să se facă liniște,
au găsit rațiunea întârziată într-un tramvai blocat între liniile paralele
ale traseului la capătul căruia
mame sinucigașe își varsă laptele acrit