E pace...
E o liniște falsă,
Afișată peste nemulțumiri în rate,
Sunt tăceri sugrumate și priviri vorbitoare,
Sunt stări triste, rânjind la soare,
Că domul Covid nu ne-a lovit chiar pe toți,
Și sufăr, că durerile omenești se răsfață ca în rele povești,
Când suntem neputincioși sau fără recuperare.

E pace...
E o liniște întrebătoare peste poveri în floare,
Sunt tăceri strigătoare la cer,
Este atâta ură, singurătate în doi și dezbinare,
Indolența omenească crește, nu moare,
Iubirea și prietenia nu mai au sfânt temei,
Sunt cernite la culoare,
Este încruntare, minciună, sfidare, dezorientare
pe orice cărare
Și capete aplecate afișând disperare.
Speranța de bine tristă floare este constrânsă și peste hotare,
Preamultul necurat e prea puțin condamnat,
Iar săracul pentru nimicuri este supertaxat.

E pace...
E o liniște frustrantă cu tăceri îndoliate,
Sunt sălbăticiuni flămânde fără niciun dejun, speriate,
Care mor fiindcă mila-i departe,
Sunt lacrimi sfidate de indolența fără de suflet,
Dar e pace în țară, în lume și-n toate.

E pace...
E liniște înainte de mai rău,
Sunt restricții revoltătoare,
Înfricoșate de umbre urmăritoare și bucurie,
Când subit se moare, scăpând de iadul dezlănțuit,
Libertate cu grav deznodământ,
Neputințe în zadar răzvrătite sub soare.
Poate visăm prea mult, dar bucuriile pier fără încetare.
Trăim doar cu credința că Dumnezeu nu e corupt
și încă n-are Covid.




08-04-2021