Muncești o întreagă copilărie studiind zi de zi
La vioară arpegii, game, partituri, solfegii, concerte anuale, examene
să ajung ingineră
Nu de sunet ci de betoane armate nu aromate ci precomprimate...
Fiecare detaliu al remușcării mele da capo al fine e doar o amăgire
Precum îmi țin respirația pe timpul scrisului muzical pe literele astea luminate din cadranul virtual-
Nici o repetiție nu poate să-mi renască degetele boante
Strivite de bătrânețea timpurie
Care nu usucă amintirile ci le aduce mereu în prim plan
Ca o strâmbătură vopsită într-un zâmbet diafan...
pandemie meschină.

bianca