un vis trepidant m-a ținut în fața mea întreaga noapte
trebuia să dau socoteală cuiva buimacă și întunecoasă
deconcertată pășeam pe lângă mine însămi
ca pe lângă un obiect inert câteodată mă împingeam afară din jocul acesta perfid
umbrele trupului meu dansau iele paranoice în jurul meu amețeam
prinsă la mijloc să dau socoteală și tot nu știam pentru ce
de undeva din surdina timpului auzeam labirintica interpretare a lui timberlake
umbrele deveneau oglinzi mă rătăceam tot mai mult în mine
întindeam o mână și chiar în direcția aceea totul se depărta se făcea mic până la ștergere din orizontul oblu
încercam să-mi ating ochii dar nu mai aveam ochi gura dar nu mai aveam gură sânii coapsele și tot ce ar fi putut fi dragoste
toate dislocau aerul și se făceau pierdute
nu mă mai găseam pe nicăieri deși când ai bătut la poarta visului
din mine s-a desprins un țipăt fâlfâind o pasăre neagră

nici acum nu știu dacă n-a fost moartea