Dumnezeu ne privește din calculator,
curios ne ascultă
când vorbim liber despre
cer, păsări, iubire,
antropogeneză,
ne vede scuturând praful din scorburi
cu politețea întipărită a creatorilor de iluzii,
ne observă separarea onestă în fața realității
ca de o lume bezmetică
pe care nu o înțelegem și nu o cuprindem în verbe,
ne înțelege relaxarea cu care concepem cetăți
în fața furtunii,
ne iartă lamentările când îi reproșăm pasivitatea,
nu ne ceartă când leneș călcăm pe iarbă,
cu noblețe ne așteaptă rugăciunile,
însă noi precum pacientul furat de griji
uităm să ne luăm tratamentul.