Când sunt trudit și patul mă îmbie
Să-mi odihnească trupul ostenit
Începe mintea altà drumeție
În timp ce trupul meu s-a liniștit

Și gândul meu spre tine zări străbate
Zelos ca pelerinii să te sorb;
Pleoapele deschise-s ferecatw
De bezna-n care vede doar un orb

Și totuși văzul minții te-ncrustează
În ochii care fără văz rămân-
Un juvaier în noaptea mea de groază
Ce-ntinerește chipul meu bătrân

Și-așa, zi-noapte, noi fiind de vină
Nici trupul și nici gândul nu se-alină.