XII.


Icar cum îl sfidase cu aripe de ceară,
L-a prăbușit Apollo pe-al mărilor podmol.
Și pe Acteon care-i pândise trupul gol.
Prin câinii lui, Diana l-a osândit să piară.

Chiar Prometeu, când slăvii a smuls un foc în pară.
El ce s-a vrut năprasnic al omenirii sol,
Pe stânci legat de Joe, cu vulturii ocol,
Hrăni flămânde ciocuri din fierea lui amară.

Și totuși nu mi-e teamă, în nalta mea trufie,
Comoara ta în versul sonetelor s-o fur,
În suflet când eroii Helladei îmi învie,

De-a pururi în lumină senină urcă zborul,
Pe veci văd ochii minții tiparele de-azur,
Când focul fără moarte îl ține răpitorul.