sărutul tău mi se-mpiedica în buze în trebuința amorului
eram două jumătăți de primăvară
tu erai aceea cu-ntâiul și optul
eu eram acolo unde de-acum era de scaldă în mare
nu cunoșteam poeții din moment ce eram poezie
mai plângeam în amintirea toamnei și vinul ni se scurgea pe bărbie
în rest ne era floare în ochi
și ne culegeam reciproc floare din grădina minții

uneori lăsam urme în noroiul alb
alteori doar pielea noastră era un pergament cu hieroglife de salivă
ne era de gură scrisă pe undeva
măcar în șoaptă pe limbă
ne era a mânca timpul excretându-l apoi în clipă eternă
păstrând în mațe clipa de ieri, mâine să ne rămână în gât
până când moartea chirugical îl va scoate de-acolo