departe, sunt atât de departe de mine însumi
încât nici pașii nu mi-i mai aud
totul în jur agonizează
și chiar și moartea e un film mut

vorbele toate au căzut la pământ. înghețate
cele mai multe au ales să rămână
le speria zborul anual al cuibăritului
dar ele nu știau că tăcerea omoară. e tot un viscol

am tăcut prea mult. am ascuns în mine munți de nerostite
acum e prea târziu. mi-a secat izvorul rostitelor
și chiar de-ar curge unde-ar mai ajunge?
necunoscute sunt căile mai ales când nu le poți descrie