M-am trezit într-o noapte din somn,
în vis,
se făcea că mi-am smuls rădăcinile
în staţia Dej Călători,
soarele era negru, iar luna străngea
de pe peronul cu oameni supărări,
din eclipsa soarelui trecut-
mângâi şi eu rădăcini uscate
apoi caut rosturi printre oamenii gri
ascunşi şi ei în adâncuri de vagoane.

Dintr-o clipă în alta, pe osiile primului
tren sosit cresc case noi,
cu vameși, cărora le e frică să coboare-
din podul gării, grăbit împletesc
în pene de porumbei rătăcite,
peroane înalte.

am cerut azil pentru o noapte, din paleta
mai marilor gãrii
cerșind liber pădurii în a ei casă să
crească,
din colivii și difuzoare stricate
toate păsările cerului oprite în
stația Dej Călători
să le calce pridvorul,
să nu mai ceară azil, nici mas
de o noapte,
doar pădurii virgine-
adorm visând rădăcini, pod
pădurilor păsări.

În cinci minute pornește trenul
de la linia cinci cu cinci vameși,
și-n coruri, ecoul înfrânt cândva
răsună: treziți-le'n șoapte!
Poftiți, zburaţi din poduri de gări
și vagoane, păduri vă aşteaptă,
peronul e sub dealul cu flori și
rădacini de altoi vor crește'n pădurile
toate.