agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-05-25 | | Înscris în bibliotecă de Maria Elena Chindea Părea că nu mai știu că străbunii lor veniseră pe mare, că nu mai știu ce este marea și ce sunt valurile. Metiși cu sânge de om alb i-au disprețuit, metiși cu sânge de piei roșii au fost dușmanii lor. Mulți dintre ei n-au auzit niciodată cuvântul gaucho ori l-au auzit ca pe o insultă. Au învățat drumurile stelelor, obiceiurile vântului și ale păsării, profețiile norilor din Miazăzi și ale lunii cu cearcăn. Au fost păstori de turme pe tărâm de primejdii, îmblânzitorii de cai sălbatici, neîntrecuți în mânuirea lasoului și marcarea animalelor cu fierul înroșit, uneori poterași, alteori fugari. Câte unul, cu viers frumos, era cântăreț doinaș. Cânta fără grabă, fiindcă mai era mult până se crăpa de ziuă, și cu glas domol. Erau printre ei și vânători de tigri; cu brațul stâng înfășurat în poncho, înfigeau cu dreptul cuțitul în vintrea animalului care se năpustea asupra lor. Aveau vorba tărăgănată. Își omorau timpul sorbind din ceaiul de mate și jucând cărți. Spre deosebire de alți țărani, erau hâtri. Erau răbdători, cuviincioși și săraci. Ospitalitatea era sărbătoarea lor. Câteodată, sâmbăta, își găseau sfârșitul într-o încăierare la beție. Mureau și omorau cu inocență. Nu erau evlavioși, în afară de cazul unei credințe care se dovedea a fi o superstiție obscură, dar viața grea îi învățase cultul curajului. Oamenii de la oraș le-au atribuit un dialect inventat și o poezie împănată de metafore rustice. Cu siguranță n-au fost aventurieri, dar turmele îi purtau departe, iar războaiele și mai departe. Au intrat în istorie printr-o mulțime de căpetenii. Au fost oamenii lui Lopez, Ramirez, Artigas, Quiroga, Bustos, Pedro Cambel, Rosas, Urquiza, ai lui Ricardo Lopez Jordan, care l-a ucis pe Urquiza, ai lui Penaloza ori Saravia. N-au murit pentru acel lucru abstract pe care-l numim patrie, ci pentru un stăpân întâmplător, purtați de mânie ori atrași de primejdie. Cenușa lor s-a risipit în cele patru vânturi, pe întreg continentul, în republici despre a căror istorie nu știau nimic, pe câmpuri de bătaie azi faimoase. Hilario Ascasubi i-a zugrăvit în chip de cântăreți și luptători. Și-au trăit soarta ca într-un vis, fără să știe cine erau ori ce erau. Poate că la fel ni se întâmplă și nouă. traducere - Andrei Ionescu
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate