tot mai aproape se auzeau caii apocalipsei
moartea venea pe calul ei clorotic purtând
mască de oxigen degetele celor vii se
agățau de cruci de aer cei morți ne
trimiteau mesaje spam despre
un loc știut doar de ei
mai frumos și mai bun și toți
inclusiv copiii nenăscuți citeam din
raymorid de capua despre minuni
și alte iluzii ieftine a fost

însă suficient ca tu
să îmi pui palmele la ochi și toată această
realitate bolnavă s-a transformat precum
o femeie urâtă după machiajul
unui pictor renascentist sau ca un lemn
ajuns icoană făcătoare de minuni în
vremea ciumei lu’ caragea un vis

a rămas să îmi umple camera de
parfumul tău b.u. zadarnic încerc
să îmi amintesc chipul tău nu văd
decât lumina care îmi ardea cândva buzele îmi
incendia nopțile transforma totul în scrum
stau zgribulit în pustiul celor vii
electrizați doar de ștergerea prafului de pe
absențele din fotografii tot mai aproape

se aud sirenele salvărilor în curând lumea
nu va mai fi decât o sumă de banalități scrijelite
pe copacul uscat al vieții i love costel a scris
cineva zâmbesc și zâmbetul meu pare o
mască de unică folosință