au dispărut furnalele tramvaiele oamenii
până și banca de care mi-am lipit guma
de mestecat în așteptarea primului sărut
a dispărut nu a mai rămas decât un
pompei adânc îngropat în cenușă
din loc în loc torn ghipsul poemelor și
din lava demult întărită scot la
iveală furnale urale inorogi și
curcubeul pe care am
pășit după primul sărut
de la o vreme nu
îmi mai simt mâna cu care scriu
privesc prin muzeul meu cu
statui de ghips și plâng fericit
mâna este acolo la locul ei în
mâna ta amândoi stăm
pe o bancă și eu sunt lângă tine
cel mai înalt om din
orașul acesta de cenușă