viața e un experiment ratat
atmosfera a devenit insuportabilă
respir 30% oxigen, 70 % azot
și foarte puține gaze rare
aș fi cobaiul ideal
dacă nu aș visa uneori noaptea
că zbor

lumea-i un imens lac de epurare
plutesc în derivă
orele se scurg lichide
milioane de ceasuri de Dali
lucesc în penumbră
frunze de nuferi ofiliți
mă împresoară
spațiul devine tot mai îngust

eu sunt punctul acela negru la orizont
pe care nu reușesc să-l văd de aproape niciodată

timpul smulge fâșii din mine
fentez moartea și azi
mă hrănesc cu trupul aproapelui meu
cu un număr profesionist de iluzie
o numesc dragoste
mă multiplic ca o oglindă spartă
în cel mai mic ciob e la fel de multă lumină
și durere

revin
iau poziția întâi
vreau să apar frumoasă în fotografie