La umbra pomului vieții
moartea doarme ca un prunc
și lumea stă de veghe
cernită cu fericire

Întunericul iese gol din cușca sa
ca o pomană sătulă
târând după sine timpul schilod
cu zile nepurtate de om

Absența-i plină de suflete
gata să se înroleze
în corpuri de armată
ce pierd eroic ultima suflare
în campania (des) ființării

Numai că noii recruți
nu mai vor să se supună
și împușcă pacea în spate
ca să poată muri veșnic
pe frontul celuilalt tărâm.