În vara senină, caldă,
Vântu-i moleșit în prag,
Razele vin în șirag
Și în bălți, chipul, își scaldă.

Dealul e pictat în verde,
Și din floricele mii,
Sar gângănii mici, zglobii,
Una, pălăria-și pierde.

Tropotesc pe-o pălămidă,
Chicotesc în jocul lor,
Până un bătrân mohor,
O îndeamnă pe-o omidă:

”Spune-le, te rog fierbinte,
Că mi-e cald și sunt pleoștit,
Să se joace liniștit,
Prin culturile de linte!”

Și o volbură duioasă,
S-a întins cu albe flori,
”Uf, ați început din zori…
Gândăcei, voi n-aveți casă?”

A rămas nedumerită,
Căci răspuns nu a primit,
Doar un gândăcel uimit,
Observă că-i stingherită.

Soarele arde mai strașnic,
Norii dorm cu josu-n sus,
Un vârtej mic ca un fus,
A trecut prin lanuri, pașnic.