aprind lampa de veghe, sunt trenul nopții
trecut prin nori de întuneric-
eu și ochelarii
privim prin geamul năclăit
de pufăitul trenului
așteptând ploaia.
la prima gară difuzoarele vor aşterne
picuri în silabe
iar peroanele pătrăţoase
la naşterea ploii vor naște armonii.

cerul nu mai cuprinde fum de ţigară
şuieratul mărfarului îl împrăștie,n
solfegii,
până când glasul roţilor de tren
rămâne compoziţie universală
constat că mã transform în impiegat
de mișcare.

ajuns în stația călătorului orb
mă plimb pe lungimi ruginite,
din loc în loc mai pun câte un petec
în nodul de papură
facând acarul să se creadă
păun-
adorm în gara Dej Călători
visând la legături de noduri ferate
mai grele decât bătăile inimii
în aşteptarea posibilei întâlniri
cu şeful de gară.