Aș vrea să pot spune
Că nu sunt plin de amărăciune
Știam că ei vor să țin la ea
Acceptând, metamorfozând dragostea

Când mi-am dat seama că e un joc
Am încercat să-mi creez cărări de foc
Care să mă ducă spre lumină
Dar n-a mai venit vreo zi senină

Și s-a și dus în depărtare
Lăsându-mi gândul să zboare
Soarta înstrăinat mă ține
Eu ca de obicei lângă tine

Prin poezii gândul mi-l trimit
Care s-a săturat de-atât plutit
Simt că părți din mine se rup
Dar optimist: bine că am trup

Am ajuns până la zăvoare
Deoarece primejdia este mare
Eu o ajut ca să zboare
Îmi îndulcește șederea la închisoare

Dar timpul care încet vine
Când sentimentele sunt mai puține
Vară, iarnă este cumplitul ger
Voi învinge obișnuindu-mă stingher