felinarele bat din față, din spate,
lumini orbitoare încrucișate, linia albă
stăpâna bunei conduite, stâncile
mai bătrâne ca apa
se uită lung la cei ce vin,
ce pleacă,

stâncile,

iubite de soare, cuprinse de ger, oftează pe muchia timpului,
se-admiră una pe alta fără cale de-a se atinge,
soarele gurmand îi savurează luciu, o face pe grădinarul,
crește pomusoare, cercei de măceș între ele,
un cireș sălbatic își vopsește buzele-n negru,

ici colea, vara poartă coronițe de nu mă uita
aurora boreală
dansează dansul pietrelor
de la est la vest
anunță
venirea soarelui gălăgios

numai omul, vierme alb sapă,
sapă
sapă spre cealaltă lume,

întinde drumuri de smoală-n taiga