Cenușă și diamant 25.07.20121


Te-am văzut goală și udă de lacrimi curgând,
Te-am văzut cu inima zdrobită de alții
-Ți-am dat haina sufletului meu,
Ca astfel golul trupului și al sufletului,
Să nu mai fie deșert ci să se umple.
-Ți-am umplut inima cu inima mea,
Cuprinsă de dorul revederii și al bine Șederii.
N-a fost deajuns – atunci m-am vândut -
Da, m-am vândut iubirii eterne, ce spune
Că nu poți dărui fără a te vinde ei, iubirii – eu, da, eu!
M-am vândut acestei iubiri către tine,
Fiind astfel sclav pe viață și chiar în eternitate.
Tot n-a fost deajuns – atunci m-am făcut cenușă
Iar Soarele m-a făcut diamant,
Prins mai apoi la gâtul tău.
Eram fericit căci eram aproape de inima mea,
Inima ce dacă aminte ți-aduci, ție ți-o dăruisem...
Eram așezat în lanț chiar pe sufletul meu
Ce acum te îmbrăca – simțeam că inima ta
Renăscuse, așa, ușor, hrănindu-se cu a mea,
Și că tu erai acum fericită deși pentru tine
Deajuns nu era niciodată – vedeam strălucirea mea,
Peste inima ta, te vedeam pe tine, acum,
Însă mut eram și nu mai puteam zice nimic:
Eram oglindă si stâncă în fața inimii tale!
Deodată, m-ai simțit, și-ai început să mă strigi...
Însă ce folos, căci nu mai eram om,
Cenușă și diamant sunt eu acum...
Inima mea mai bătea în tine –
Nimic nu mai era ca la început
Doar amintirea inimii tale...
Ea mă facea să strălucesc ușor în apus.