Haideți să vă povestesc despre poezie!

Poezia nu are carne. Nu își dorește să devie.
Nu este Dumnezeu. Nu iubește. Nu se jertfește
Nu este vis care visează orizonturi. Nu e vie.

Poezia nu are aripi cu care coboară în sânge
Și nici nu are umbră pentru că stă în lumină,
Deși are sâmburi din care îi cresc rădăcini.

Poezia este fereastra de după perdea.
E strada pietruită în care lucește apusul.
Privirea care vede în adânc altceva.

Cât e de departe, de frumoasă, de infinită ?!...
Nu înseamnă nimic, pentru că sinele poeziei
Povestește despre ceea ce nu se naște.