Întârzie pe fina țesătură
și-o netezește-n mâna lui Vergiliu.
Adusă-i de departe pân' la Roma
de caravana timpului și-arinei
și dăinui-va într-un vers din Georgice.
Nicicând nu mai văzuse așa ceva. Era mătasea.
Se stinge un evreu în asfințit
pe cruce cu piroane țintuit
cum poruncit-a pretorul, dar lumea
nu va uita nicicând sfințita-i jertfă.
Se văd și astăzi crucile pe culme.
O carte mai cunosc cu hexagoane
ce-nseamnă rute șase zeci și patru
cu-ai noștri sorți de veghe și de somn.
Sunt născociri spre-a amăgi zăbava.
Mai știu de râuri de nisip cu pești de aur.
Peste tărâmu-acela stăpânește
Părintele Ioan, la răsărit de Gange.
Și de haiku ce poate prinde clipa
în câteva silabe, ori ecoul.
Mai știu de-un duh de fum încătușat
într-un lămpaș de galbenă aramă
și de făgăduieli în umbră-abia șoptite.
Oh, ce comori nemaivăzute
cuprinzi cu mintea!
Și de Caldeea, care cea dintâi
Zărit-a astrele, de nave lusitane
aflat-am, care-au ancorat la Goa.
Parfumul fin de ceai, parfumul de santal.
Și de moscheile din Córdoba și Aksa,
de tigrul cel cu unduiri de chiparosă.

Iată ce-nseamnă Orientul pentru mine.
E grădina-n care
țin ferecată amintirea ta.



traducere - Andrei Ionescu