Nu las trecutul să-mi cânte în strună,
Nu pot să-i aud glasul,
M-am lepădat de ”ieri”
Mai țâșnesc din conștiință săgeți
Îndreptate spre o inimă goală.
Mă lepăd de foame ,de sete, de somn,
Și veghez pe o margine de stâncă
la somnul lunii.
Cândva țepușa dorului mi-a străpuns coasta,
Și au curs lacrimi de obidă și jale.
Nu a izvorât apa din dorurile mele ,
Dar au răsărit trandafiri și iasomie,
Să-mi fie alinare,să-mi fie poezie.