Nu vreau să fiu ce sunt. Avara soartă
În ăst netrebnic veac m-a azvârlit
Cu praful și plictisul din Castilia.
Mereu aceleași lucruri: dimineața,,
Făgăduind pe azi, ni-l dă pe mâine,
Taifasul cu bărbierul și cu popa,
Singurătatea ce-o sporește timpul
Și-o umbră de nepoată analfabetă.
Sunt om în vârstă. O pagină uitată
Făcutu-m-a nepieritoare
Voci ce mă strigă: Urganda și Amadis.
Moșia mi-am vândut și luat-am cartea
Ce povestește tainice isprăvi:
Graalul, care sângele-a păstrat,
Spre mântuirea noastră, de la Fiul,
Și idolul lui Mahomed, de aur,
Și spade, minarete și drapele
Și meșteșuguri de vrăjitorie.
Cutreierau creștinii cavaleri
Regeștile ținuturi, răzbunând
Preaîntinata cinste și făcând
Dreptate cu tăria spadei lor.
O, deie Domnul un viteaz să vină
Spre-a reînvia acum înalta slujbă!
O-ntrezăresc în visuri. Am simțit-o
Doar uneori în trupu-mi ostenit.
Dar numele nu-i știu. Voi fi viteazul
Chiar eu. Quijano. Visul meu voi fi.
În astă casă veche e un scut
Din alte vremi și-o spadă de Toledo
Și-o lance și însuflețite cărți,
Făgăduind a brațului izbândă.
E brațul meu? Dar chipul (nevăzut)
Nu îmi întoarce chipul în oglindă.
Și nu-s măcar țărână. Sunt un vis.
Pe care-n vis îl țese și în veghe
Părintele și fratele Cervantes.
Ce s-a bătut cu turcii la Lepanto
Și pricepea latina și araba...
Pentru ca eu să-l pot visa pe cellalt,
A cărui amintire face parte
Din viața tuturor, te rog fierbinte:
Visează-mă, o, Doamne, ne-ncetat.



traducere - Andrei Ionescu