În fiecare genunche, dragul meu, de mi-s văpăi trupurile
în fiecare genunche și în mâini, țin câte o stea
e mai mult
și de aceea mă plec și cad pe genunchi
sunt greoaie ca para
pentru că mi-s picioarele grele, spune tu, cum să faci, cu mâna, trupul, genunchele
Laur și Laura,
iar, cu mâinile, ce pot să fac...
ce pot să fac cu mâinile...
ți-am spus, și ieri,
îți citam din carte,
Îmi ascunsesem mâinile și genunchii, până ni s-a născut Mihăiță
Mai limpede, azi,
”În pântecul meu călătorește o stea”
Laura dragă o să mă întorc înapoi...
Laura
Laura
cum să mă duc unde mă vor, într-o zi, mâinile?
deși nu mă închin niciunui Dumnezeu
îngenunchez lăcrimarului bun care n-o să mă certe
pentru că am căzut pe genunchi, ca un metal greu, cu stele în oase
că am pus, pe ușă, 2000 de zăvoare
te văd absolut mâine lângă cumpănă, tragi apă, iar galantarul e greu
apa e grea
cumpăna mugește și dă pe dinafară, în sat
că am pus pe ușă 1999 de zăvoare
cum să încarci, de fapt, cei doi măgăruși cu pielea violacee și cu urechile lungi
atâta timp cât trec camioanele foarte mari
soldățești
pe drumul sătesc...
pentru că e plin de praf, atât pe drumul din sat cât și pe alee
Frunzele lalelelor sunt, de fapt, pline de praf
roțile huruie
e mult praf, de-a dura pe stradă
și roțile...
sunt mari ca niște covrigi numai buni pentru uriași
florile se chinuie, de mult, cu bobocii întredeschiși iar eu cui să zâmbesc...
Lalele se chinuie...
este mult praf în potir?
Și atunci, spune-mi tu, cel care, demult, ai plecat
cine știe pe unde, ascuns sub o copertină de metal și de pânză extrem de groasă
din spate
la ce oaste, cine mi te-au ascuns într-un camion de soldați
Trecând, apoi, prin praful orașului
cu dorul meu agățat într-o amintire
mai drept
mai onest
mai limpede, azi,
”În pântecul meu călătorește o stea”
Așa îți mărturiseam
Luciene
Dar tu mă lăsaseși lângă un copil pe care ar fi trebuit să îl hrănesc și să îl dezleg în bună creștere
multă Pâine pe aceste maluri de Pâine
lasă stupul să curgă...
să curgă...
iar tu îmi ziceai ”Laura, draga mea, lasă ușa deschisă
pentru că o să vin, înapoi, într-o zi
nu mai minți, Luciene,
sunt multe torțe la mine pe brațe iar Laura plânge de veacuri.