Aceste buzunare din care ne alimentăm cu fericire
prin care suflul trenurilor trece
şi peste care întunericul aduce lupi teferi,
cine le-a cusut de sprâncenele noastre
şi cine le descoase,
când obosiţi de a căra saci cu fotografii
ne retragem în surdina timpului fără căpătâi?

Iubeam o fată,
iubeam şi turbam.

Călcătorilor le şade bine cu turnul.

Porţile sunt zdravene şi muntele, granit şi piept.
Ei au plecat spre ţara castelelor
şi a maşinilor care se conduc pe partea greşită a drumului.

Visul e doar o fiară
pe care o păcăleşti să se ascundă în colţul cuştii ei
dacă îi arunci portocale şi covrigi giganţi.

Străzile dedicate,
cu parcuri însângerate,
luna s-a topit şi s-a scurs printr-un furnal nou nouţ.

La etajul doi,
în camera din stânga sufletului arcuit
sub pat, se ascund vorbele
care odinioară se lăfăiau pe pereţi
şi înainte de asta ardeau prin trupeţi
şi înainte de asta, dormeau pe nedrept.

pământul, prietene, e al celor care se cunosc deja cu el.

M-am hotărât să vă înapoiez viitorul,
el nu are nici părinţi,
nici iubită, nici ochelari,
nici nu turbează cu voinţa gata să sfărâme piane de sticlă.
El este viitorul închis
ca porţile unui oraş uitat în carantină.