Stafii printre stafii își bălăngăne corpurile umblătoare fără umbră și fără semnificație.
Peste tot sunt indicatoare către direcții opuse și pe toate scrie non-sens.
O frică tulbure se trezește la fiecare intersecție,
să reușeșți să te încadrezi pentru a te dirija spre non-sensul tău.
Ți-e teamă să nu-ți greșești non-sensul și să nu te ciocnești de un altul.
Tot ce e altul te înspăimântă, nu vrei să vezi sau să cunoști.
La ce folos să te strivească altul cu pustietatea lui, când tu o ai deja pe-a ta?
Nu mă chema, căci mă voi face că nu aud.
Nu mă privi înduioșător, căci mă voi face că am orbit.
Nu mă atinge, căci îmi voi tăia mâna numai să nu simt atingerea ta.
Globuri de sticlă transparente ce se rostogolesc fără valuri și aglomerația lor e plină de pustiu.