Ea avea mireasmă
ca şi dimineaţa,
privea clipele prin aer
cum se rotesc
şi mersul ei prin iarbă
era maiestuos
ca spre-un alcov
împărătesc

Ea nu avea plânset
ca muritorii de rând,
suspine de vioară
izvorau din lacrima ei
tremurând

Ea era suavă
ca singurătatea,
un cântec peste ape,
un vis plăpând,
strigăt pierdut în noapte,
o floare de lotus
sângerând