mi-a spus odată baba sâna vrăjitoarea din devesel cu frunze de noapte și muguri de moarte în păr stam la ușa nimicului/ sub crucea voinicului și vrăjitoarea descuia cu iarba fiarelor o poartă transparentă arătându-mi o lume limpidă prin care triță făniță/ cu calul beat criță/ trecea pe uliță nu nu asta e de pe tarafTV ascuns dup-o căpiță de cuvinte beau o țuică prefriptă de mmm devesel cot la cot cu mine bea o matahală păroasă ce locuiește next door ea e femeia pe care poetul costel o strigă noapte de noapte prin somn metaftizicaaa ades ea îmi povestește cum îl răpește îl ridică la cer ca pe patriarhul enoh și e nevoită să îi arunce tălpile gleznele coastele mâinile ochii ca să scape de balast abia când vrăjitoarea mi-a descântat de deochi am înțeles că cea cu care beau de câteva vieți și mai bine nu e decât daimonul ce-mi stă bătut în cuie de stern el preschimbă apa în vin și vinul în cuvinte el îmi arată cărarea pe miriștea orizontului pe unde urcăm însoțiți de câinele lui orion uite mai întâi îmi dispar tălpile gleznele coastele mâinile ochii până ce nu mai rămâne din mine decât o cruce pe bucate cineva șoptește să fie de pomana lui d-zeu